Petrescu: „Iancu nu m-a căutat”

Redactor:
Gigi Stancu
Petrescu: „Iancu nu m-a căutat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu crede că Unirea poate spera la titlu doar după o masivă campanie de trans-feruri și spune că nici nu se pune problema să dea Urziceniul pe Timișoara.

V-a trecut supărarea după înfrângerea cu Steaua?
Nu și nici n-o să-mi treacă prea curând. Cum să nu fiu supărat când iau gol cu fundul, în minutul 90? Cel mai supărat e însă Apostol, deși eu n-am avut nimic să-i reproșez după acea ratare. Pe mine mă enervează mai mult jucătorii care nu aleargă.

Este adevărat că după plecarea lui Uhrin Marian Iancu v-a propus s-o preluați pe Poli?

E absurd. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu m-a sunat nimeni de la Timișoara pentru a-mi propune așa ceva. Și, oricum, am mai spus că nu plec de la Urziceni până nu-mi termin contractul.

Vă deranjează faptul că toată lumea vă consideră victime sigure în retur?
E clar că nu putem lua titlul cu lotul actual. Pentru asta trebuie să facem investiții cum sunt cele ale CFR-ului de anul trecut. Ce am acum, e suficient pentru locurile 1-6. Eu i-aș vrea pe Rădoi și pe Dănciulescu, dar nu cred că se va putea. Îmi mai plac doi jucători tineri din Liga I, dar nu pot să zic cine, pentru că imediat cluburile vor crește prețurile. Mai mult, mă necăjește faptul că accidentații Matei, Laszlo Balint și Daniel Stan vor pierde și returul.

Aveți oferte pentru vreun jucător al Unirii după sezonul bun făcut?
N-a venit nimeni să-mi spună că vrea să plece, dar mai au timp până vineri. Eu n-aș vrea să plece niciunul dintre cei 18-20 de jucători pe care i-am folosit în tur, dar să nu credeți că această criză economică nu se resimte și la Urziceni. Dacă vor fi oferte bune pentru anumiți jucători și domnul Bucșaru hotărăște să-i vândă, n-avem ce face. Nu voi ține cu forța pe nimeni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×